EXCLUSIV | Alin Oprea și Medana se căsătoresc! Cine sunt cele 8 perechi de nași: „Visul unei nunți de basm să devină realitate”

15 08. 2023, 20:38

Luna septembrie este luna viitorilor miri: Alin Oprea și Medana! Cei doi se pregătesc de nuntă iar petrecerea va avea loc la un restaurant cunoscut din Otopeni. Meniul este gata stabilit, atât Alin Oprea cât și Medana implicându-se până la cele mai mici detalii pentru a obține exact ce și-au dorit pentru nunta lor. Emoțiile există deja, cele 8 perechi de nași sunt stabilite de ceva timp iar petrecerea va fi una măricică având în vedere că se așteaptă nici mai mult nici mai puțin de 500 de invitați. 

Alin Oprea e în culmea fericirii că viața lui arată cum se poate mai bine, iar Ciao.ro a aflat dacă la nunta lui se va fura sau nu mireasa!

Alin, cum merg pregătirile de nuntă? 

Pregătirile pentru nuntă merg foarte bine, am început din timp toate demersurile așa că acum mai avem doar elemente de detaliu de organizat. Probabil că până în ziua nunții va mai fi câte ceva de rezolvat, însă este o bucurie pentru noi să depunem efort și să punem suflet pentru ca invitații noștri să se simtă cât mai bine.

Cine se implică mai mult în organizare, tu sau Medana?

Ne implicăm amândoi în egală măsură, dar pe capitole diferite. Eu cu partea de organizare tehnică și artistică, ea pe partea de vestimentație și meniu, amândoi pe partea de decor și invitați. Facem amândoi tot ce ne stă în putință pentru ca visul unei nunți de basm să devină realitate.

Alin Oprea și Medana se căsătoresc!

Dintre voi doi cine are cele mai mari emoții?

Emoțiile ne copleșesc pe amândoi, dar sunt unele pozitive și constructive.

Câte perechi de nași aveți la nuntă?

Vom avea 8 perechi de nași la nunta noastră, reprezentând cifra infinitului și simbolizând perpetuarea eternă a iubirii și uniunii sufletelor noastre, dincolo de timp și spațiu. Maria Dragomiroiu&Bebe Mihu, Doinița&Ionuț Dolănescu, Carmen&Ion Petrescu (Axinte), Mirela&Elvis Năsturică, Sorina Pintea&Ovidiu Goga, Iuliana&Ninel Alexandru, Mihaela&Daniel Moldovan, Doina&Pavel Halmajan

Ați decis să faceți petrecerea în București, în luna septembrie! V-a fost greu să alegeți unde să faceți nunta, dacă aici sau la Cluj?

Am ales de comun acord locația, care este una superbă, în Otopeni, bazându-ne pe intuiție și raționament.

Cum te simți tu acum? Cât ești de împlinit și fericit?

Mă simt ca și cum m-aș fi născut din nou și am luat viața de la capăt, curățat și vindecat de toate suferințele și traumele trecutului. Mă simt cel mai „bogat” om, în sensul că am parte de iubire, respect și bunătate.

Cine sunt cele 8 perechi de nași

Cât de mult te-ai schimbat după ce te-ai căsătorit cu Medana?

Nu cred că m-am „schimbat” ci m-am regăsit. L-am redescoperit pe Alin cel sănătos, fericit, împlinit și puternic. Cu alte cuvinte, am devenit cea mai bună variantă a mea. Iar asta a făcut ca din exterior să se vadă ca o schimbare totală în bine pe toate planurile.

Ce îți dorești pentru voi doi de acum încolo?

Pentru noi îmi doresc ceea ce deja avem. Tot! Fericire, iubire, sănătate și bunăstare. Îmi doresc o viață liniștită cu pace în suflet și credință în Dumnezeu. Îmi doresc să le fie bine oamenilor dragi nouă și să văd oameni fericiți în jurul nostru, o lume mai bună pentru semenii noștri.

Iei în calcul să vă mutați definitiv la București?

Acasă este locul în care suntem împreună, indiferent care ar fi acesta. Acum locuim la Cluj, orașul Medanei dar și orașul tinereții mele. Suntem îndrăgostiți de acest oraș, fiind o zonă de confort pentru amândoi. Atunci când am eu foarte multă activitate profesională, locuim la București.

Ce meniu vă doriți la nuntă? Ați fost deja la o primă degustare?

Am ales un meniu care se numește Royal, fiind cel mai sofisticat din lista restaurantului. Partea de Candy Bar este specialitatea Madanei și aici cu siguranță va impresiona.

„Visul unei nunți de basm să devină realitate”

Ce surprize le-ați pregătiți invitaților? Va fi o nuntă cu câți invitați? Cine va cânta?

Dacă sunt surpize, să le lăsăm să fie surprize. Avem peste 100 de invitați din rândul colegilor mei de scenă, deci va fi mai ceva decât la un mare festival muzical. Vom avea aproximativ 500 de invitați, toți oamenii care reprezintă mult pentru noi și pe care-i considerăm „marea noastră familie”.

Cum stați cu obiceiurile și superstițiile? Se va fura sau nu mireasa? Vei cânta și tu la nunta ta?

Tot ce înseamnă ceremonie religioasă va fi respectat ca la carte, la biserica unde se va oficia Sfânta Taină a Cununiei. Cu superstițiile și obiceiurile nu cred că ne vom intersecta. Dacă voi cânta la nunta mea? Da! Valsul Mirilor! Cea mai importantă piesă a nunții, este compoziția mea pe care o voi lansa oficial exact la nunta noastră, în primă audiție.

Mireasa ta, Medana, cum te răsfață? Ce apreciezi cel mai mult la ea?

Apreciez tot! Frumusețe fizică și sufletească, inteligența, bunătatea, inocența, tandrețea. Mă răsfață cu tot felul de gesturi și acțiuni care m-au impresionat mereu, ca o femeie care își iubește și respectă partenerul de viață.

Cum se descrie Alin Oprea acum, în acest nou capitol din viața
 ta?

Renăscut din propria cenușă!